bucuráre sf [At: MDA ms / Pl: ~rări / E: bucura] (Rar) 1 Înveselire. 2 Mulțumire.

BUCURÁ, búcur, vb. I. Refl. 1. A simți bucurie, a fi cuprins de bucurie; a se îmbucura. ♦ Tranz. A produce cuiva o bucurie, o satisfacție. 2. A dispune de..., a avea la îndemână. ♦ A fi foarte căutat, a provoca interes. 3. (Peior.) A râvni la...; a încerca să profite de... – Cf. alb. bukur.

bucurá vb., ind. prez. 1 sg. búcur, 3 sg. și pl. búcură

BUCURÁ vb. 1. (înv. și reg.) a (se) îmbucura. (S-a ~ mult de vestea aflată.) 2. a desfăta, a încânta, a mângâia. (Peisajul îi ~ sufletul.) 3. (fig.) a gusta. (Se ~ de plăcerile vieții.) 4. v. beneficia. 5. v. avea.

A (se) bucura ≠ a (se) întrista, a (se) posomorî

A bucura ≠ a indispune, a se mâhni

A BUCURÁ búcur tranz. A face să se bucure. /Cuv. autoht.

A SE BUCURÁ mă búcur intranz. 1) A fi cuprins de bucurie; a avea bucurie. 2) A manifesta bucurie; a-și arăta bucuria. 3) A dispune trăgând foloase, a avea parte; a beneficia. ~ de drepturi. ~ de libertate. /Cuv. autoht.