AUTOMÁTIC, -Ă, automatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) De automat. 2. S. f. Ramură a științei și a tehnicii care se ocupă cu studiul metodelor și al mijloacelor pentru efectuarea proceselor tehnice fără participarea directă a omului. [Pr.: a-u-] – Din fr. automatique.

automátică (a-u-) s. f., g.-d. art. automáticii

automátic adj. m. (sil. a-u-), pl. automátici; f. sg. automátică, pl. automátice

automátică s. f. (sil. a-u-), g.-d. art. automáticii

AUTOMÁTIC adj., adv. 1. adj. v. automat. 2. adv. v. automat.

AUTOMÁTIC, -Ă adj. (adesea adv.) De automat; automat. [< fr. automatique].

AUTOMÁTICĂ s.f. Ramură a științei și tehnicii care studiază metodele și mijloacele de conducere automată a proceselor tehnice. [< fr. automatique].

AUTOMÁTICĂ f. Ramură a științei și a tehnicii care se ocupă cu studiul metodelor și mijloacelor de automatizare a proceselor de producție. [G.-D. automaticii] /<fr. automatique

AUTOMÁTICĂ (< fr. {i}) s. f. Ramură a științei care studiază metode și tehnici, de automatizare specifice concepției și utilizării sistemelor automate. Deși termenul de a. a fost introdus în 1940, preocupări în domeniu apar în sec. 18-19. D. Evans realizează (1784) un procedeu automat de obținere a făinii, J.M. Jacquard inventează (după 1800) un război de țesut complex, iar Ch. Babbage construiește (1833) un „motor analitic” care dispunea de o capacitate primitivă de luare a deciziei. Pasul esențial în a. a fost însă inventarea și dezvoltarea (1945-1946) calculatorului electronic. În România, preocupări în domeniu au avut Gr. C. Moisil (teoria algebrică a mecanismelor automate), C. Penescu (teoria sistemelor automate), V. Popov (hiperstabilitatea sistemelor automate), C. Belea (tele-mecanică, teoria sistemelor neliniare), S. Călin (metode de acordare a regulatoarelor automate) ș.a.