ARGUMENTÁRE, argumentări, s. f. Acțiunea de a argumenta și rezultatul ei; totalitatea argumentelor aduse în sprijinul unei afirmații; argumentație. – V. argumenta.

ARGUMENTÁRE, argumentări, s. f. Acțiunea de a argumenta și rezultatul ei; totalitatea argumentelor aduse în sprijinul unei afirmații; argumentație. – V. argumenta.

ARGUMENTÁRE, argumentări, s. f. Acțiunea de a argumenta; totalitatea argumentelor aduse pentru a dovedi ceva. În această lucrare [«Problemele economice ale socialismului în U.R.S.S.»] se precizează cu argumentarea cea mai strînsă și convingătoare că toate legile, fie că se raportă la societate, fie că se raportă la fenomenele naturii, sînt legi obiective. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 339, 5/6.

ARGUMENTÁRE, argumentări, s. f. Acțiunea de a argumenta și rezultatul ei; totalitatea argumentelor aduse pentru a dovedi ceva.

argumentáre s. f., g.-d. art. argumentắrii; pl. argumentắri

argumentáre s. f., g.-d. art. argumentării; pl. argumentări

ARGUMENTÁRE s. v. demonstrare.

ARGUMENTÁRE s.f. Acțiunea de a argumenta și rezultatul ei; totalitatea argumentelor aduse pentru a dovedi ceva; argumentație. [< argumenta].

argumentare f. 1. fapta sau arta de a argumenta; 2. totalul argumentelor.

*argumentațiúne f. (lat. argumentátio, -ónis). Acțiunea de a argumenta. – Și -áție și -áre.

ARGUMENTARE s. argumentație, demonstrare. (~ celor arătate.)