arcát, ~ă a [At: BARONZI, L. 100 / Pl: ~ați, ~e / E: arc + -at, dfnz arqué] (Rar) Arcuit (1).

ARCÁT, -Ă, arcați, -te, adj. (Rar) Arcuit. – Arc + suf. -at (după fr. arqué).

ARCÁT, -Ă, arcați, -te, adj. (Rar) Arcuit. – Arc + suf. -at (după fr. arqué).

ARCÁT, -Ă, arcați, -te, adj. (Poetic) Care are formă de arc; arcuit. Sprîncenele-i arcate urcau sub a lui frunte Ca tinere lăstare sub umbra unui munte. MACEDONSKI, O.I 214. Răsfiratul păr de aur peste perini se-mprăștie, Tîmpla bate liniștită ca o umbră viorie, Și sprîncenele arcate fruntea albă i-o încheie, Ce o singură trăsură măiestrii le încondeie. EMINESCU, O. I 79. Prin ferestrele arcate, după geamuri, tremur numa Lungi perdele încrețite, care scînteie ca bruma. EMINESCU, O. I 152.

ARCÁT, -Ă, arcați, -te, adj. (Poetic) Care are formă de arc; arcuit. Sprâncenele arcate fruntea albă i-o încheie (EMINESCU). – Din arc + suf. -at (după fr. arqué).

arcát (rar) adj. m., pl. arcáți; f. arcátă, pl. arcáte

arcát adj. m., pl. arcáți; f. sg. arcátă, pl. arcáte

ARCÁT adj. v. arcuit, boltit, curb, curbat, încovoiat, îndoit.

ARCÁT, -Ă adj. Arcuat. [Cf. fr. arqué].

ARCÁT, -Ă adj. arcuat. (< fr. arqué)

arcat a. 1. în formă de arc, boltit: ferestre arcate; 2. fig. sprâncene arcate.

*arcát, -ă adj. (lat. arcuatus). În formă de arc, arcuit: ferestre, sprincene arcate. Picioare arcate, strîmbe îndoite afară, cu genunchiĭ depărtațĭ unu de altu. – La Cant. arcos.

arcat adj. v. ARCUIT. BOLTIT. CURB. CURBAT. ÎNCOVOIAT. ÎNDOIT.