alintáre sf [At: DOSOFTEI, PS. 140 / Pl: -tări / E: alinta] 1 (Înv) Alinare (1). 2 Dezmierdare. 3 (Prt) Râzgâiere. 4 Răsfățare.

ALINTÁRE, alintări, s. f. Acțiunea de a (se) alinta și rezultatul ei; dezmierdare, mângâiere, alintătură; alint; răsfăț, răzgâială. – V. alinta.

ALINTÁRE, alintări, s. f. Acțiunea de a (se) alinta și rezultatul ei; dezmierdare, mângâiere, alintătură; alint; răsfăț, răzgâială. – V. alinta.

ALINTÁRE, alintări, s. f. Acțiunea de a (se) alinta. 1. Dezmierdare, mîngîiere. Țîțacă e diminutiv, adică alintare a vorbei țață. SADOVEANU, N. F. 6. 2. Răsfăț. Moș Haralambie îi judecă gestul ca izvorît dintr-o alintare a tinereții ei. SADOVEANU, N. F. 180.

ALINTÁRE, alintări, s. f. Acțiunea de a (se) alinta și rezultatul ei; dezmierdare, mângâiere; răsfăț.

alintáre s. f., g.-d. art. alintắrii; pl. alintắri

alintáre s. f., g.-d. art. alintării; pl. alintări

ALINTÁRE s. 1. v. mângâiere. 2. răsfăț, răsfățare, răzgâială, răzgâiere, (rar) răsfățătură, (pop.) alintătură. (Ce-s ~ările astea?)

ALINTARE s. 1. dezmierdare, mîngîiere, (rar) alint, mîngîietură, (pop. și fam.) giugiuleală, (pop.) alintătură, drăgosteală, drăgosire, (înv. și reg.) olastiseală. (~ iubitei.) 2. răsfăț, răsfățare, răzgîială, răzgîiere, (rar) răs-fățătură, (pop.) alintătură. (Ce-s ~ astea?)