alicíre sf [At: MANOLESCU, I. 22 / Pl: ~ri / E: alici²] 1 Întărire a tencuielii prin amestecare cu bucăți de țiglă. 2 Atingere cu o alică (1).

ALICÍ, (1) alicesc, (2) pers. 3 alicește, vb. IV. 1. Tranz. A răni cu alice (1). 2. Refl. (Reg.) A se vedea, a apărea mai distinct dintre alte lucruri. – Din alică.

alicí vb., ind. prez. 1 sg. alicésc, 3 sg. și pl. alicéște, imperf. 3 sg. aliceá; conj. prez. 3 sg. și pl. aliceáscă

alicí (-césc, -ít), vb. – A se zări, a se desluși. Sl. ličiti „a se contura, a se arăta” (Capidan, Dacor., III, 753). A- s-ar putea explica în mai multe feluri, fie prin contaminarea cu lat. allūcēre (REW 370; DAR; Candrea), cf. napol. llocire, sard. allúgere „a lumina”; sau prin analogie cu alic; sau cu a- protetic, frecvent în mai multe der. verbale.

A ALICÍ ~ésc tranz. A răni cu alice. /Din alică