adáoge vt vz adăuga

adăoga vt vz adăuga

adăogí vtr vz adăuga

adăugá [At: PSALT. SCH. 309/11 / V: -ăogá, (înv) -ăoagá, adáoge, (înv) -ăogí, -ugí / P: ~dă-u- / Pzi: adáug, adáog, (înv) adăugésc / E: lat adaugere] 1 vt A (mai) pune peste. 2 vt (Jur; îvr; îe) A adaoge cu pâră A discredita o persoană pârând-o. 3-4 vtr A (se) alătura. 5-6 vtr A (se) alipi. 7 vt (Înv; d. țări, regiuni) A anexa. 8 vr (Înv; îe) A se adauge cuiva A semăna cu cineva. 9 vt A continua. 10 vt A spori (3).

adăugí vtr vz adăuga

ADÁOGE vb. III v. adăuga.

ADĂOGÁ vb. I v. adăuga.

ADĂOGÍ vb. IV v. adăuga.

ADĂUGÁ, adáug, vb. I. 1. Tranz. A mai pune peste..., a da în plus; a face să sporească. ♦ A spune sau a scrie ceva în continuare sau în completare. 2. Refl. și tranz. A (se) alătura, a (se) alipi, a (se) reuni. [Pr.: -dă-u-. – Var: adăogá vb. I, adáoge vb. III, adăogí, adăugí vb. IV] – Lat. *adaugere.

ADĂUGÍ vb. IV v. adăuga.

ADÁOGE vb. III. v. adăuga.

ADĂOGÁ vb. I v. adăuga.

ADĂOGÍ vb. IV v. adăuga.

ADĂUGÁ, adáug, vb. I. 1. A mai pune peste..., a da în plus; a face să sporească. ♦ A spune sau a scrie ceva în continuare sau în completare. 2. Refl. și tranz. A (se) alătura, a (se) alipi, a (se) reuni. [Pr.: -dă-u-. – Var.: adăogá vb. I, adáoge vb. III, adăogí, adăugí vb. IV] – Lat. *adaugere.

ADĂUGÍ vb. IV v. adăuga.

ADÁOGE vb. III v. adăuga.

ADĂOGÍ vb. IV v. adăuga.

ADĂOGÍ vb. I v. adăuga.

ADĂUGÁ, adăug, vb. I. 1. Tranz. A mai pune peste, a completa cu, a pune în plus. Adaugă zahăr la ceai. ▭ (În forma adaoge) Scumpul cumpără stafide și cere să-i adaoge piper. PANN, P. V. III 78. ◊ (Cu privire la vorbe, fraze, idei) A spune sau a scrie în continuare sau în completare. Mai ai ceva de adăugat la scrisoare? ◊ (Urmat de propoziții completive) A adăugat că... 2. Refl. A se alătura, a se așeza pe lîngă, a se alipi, a se reuni. Loviturilor zdrobitoare date dușmanului de ostașii sovietici pe front li s-au adăugat puternicele lovituri date de nenumăratele detașamente de partizani. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 159. 3. Tranz. (Regional, cu dativul persoanei; atestat în forma adăoga) A agonisi, a dobîndi. Mai departe nu merg, zise el, în calea asta, destul am lucrat și destul mi-am adăogat: am scăpat trei vietăți de la pierire și mi-am adunat trei prieteni. RETEGANUL, P. V 4. – Pronunțat: -dă-u-. – Variante: adaogá, adáog (DUMITRIU, B. F. 92, BENIUC, V. 112, SADOVEANU, N. F. 13), vb. I, adăogí, adăogesc (SADOVEANU, N. F. 6), adăugí (PAS, L. I 159, NEGRUZZI, S. I 140) vb. IV, (învechit și regional) adaóge, part. adaos (ODOBESCU, S. III 10), vb. III.

ADĂUGÍ vb. IV v. adăuga.

ADÁOGE vb. III. v. adăuga.

ADĂOGÁ vb. I. v. adăuga.

ADĂOGÍ vb. IV. v. adăuga.

ADĂUGÁ, adáug, vb. I. 1. Tranz. A mai pune peste, a pune în plus. ♦ A spune sau a scrie în continuare sau în completare. 2. Refl. A se alătura, a se alipi, a se reuni. [Var.: adăogá vb. I, adáoge vb. III, adăogí, adăugí vb. IV] – Lat. *adaugĕre.

ADĂUGÍ vb. IV. v. adăuga.

adăugá (a ~) (-dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. adáug, 3 adáugă (-da-u-), 1 pl. adăugắm; conj. prez. 3 să adáuge; ger. adăugấnd

adăugá vb. (sil. -dă-u-), ind. prez. 1 sg. adáug, 3 sg. și pl. adáugă (sil. -da-u-), 1 pl. adăugăm; conj. prez. 3 sg. și pl. adáuge; ger. adăugând

ADĂUGÁ vb. a pune. (~ puțină sare în aluat.)

A adăuga ≠ a reduce, a scădea

adăogá (-áog, -át), vb. – A mai pune peste, a da în plus, a spori. – Var.adaoge, adăuga, adăugi. Mr. adavgu (adapșu, adăvgat), megl. daug (dauș). < Lat. adaugĕre, care s-a păstrat numai în rom. (Pușcariu 10; Candrea-Dens., 16; REW 149; DAR); cf. v. fr. aoire, v. prov. azaut. Ca și în alte cazuri, -ĕre trecuse la -ēre din lat. vulg. Forma adaugere este vie încă în rom., dar astăzi se preferă forma de conjug. I. Totuși, aceasta din urmă este relativ recentă, și DAR (1913) nu o admite. În sfîrșit, există ca arhaism și o formă adaptată la conj. IV, a adăugi. Oscilația între cele trei conjug. posibile a înmulțit curios formele verbale, mai ales la perf. simplu (eu adăosei, adăusei, adăugii, adăogai, adăugai) și la part. trecut (adaos, adaus, adăogit, adăugit, adăogat, adăugat). În toate cazurile, este de preferat tipul de conj. I. Der. adaos, adj. (adăugat); adaos, s. n. (adăugare, supliment); adăoșag, s. n. (suprataxă, contribuție adițională, desființată în Mold. în 1741; adăosătură, s. f. (adăugare).

A ADĂUGÁ adáug 1. tranz. 1) A mai pune la ceea ce este. ~ zahăr în ceai. 2) A completa în scris sau verbal. ~ un vers. 3) A alătura la ceva (pentru a face mai lung, mai larg etc.). 2. intranz. A deveni mai mare (în volum, număr sau intensitate); a spori. ~ în greutate. [Sil. -dă-u-] /<lat. adaugere

adaoge (adăoga, adăogi) v. 1. a mai pune ceva lângă altele; 2. a mai da, a mai spune. [Lat. ADAUGERE].

adáug, a adăuga și (est) -gésc, a adăugi și (vechĭ) a adáuge, part. adáus v. tr. (lat. adaugére, pop. adáugere, part. adauctum, id., d. augére, a mări. V. augment). Pun ceva pe lîngă altu saŭ altele: a adăuga un franc la sută, sare ciorbei. Fig. Maĭ spun ceva: nu maĭ adaug nimic la cele spuse. Vechĭ. Măresc, sporesc: a adăuga banii, averea. Încarc la plata biruluĭ: să n’aibă voĭe a-ĭ scădea, nicĭ a-ĭ adăugi. L-a adăugat cu pîra, l-a încărcat cu pîra. I-a adăugit pîntecele, a lăsat-o gravidă. V. refl. Vechĭ. Cresc, sporesc: apa, patima, suspinu se adaoge. Mă unesc. Trans. Mă recăsătoresc. Mă înmulțesc: păcătoșiĭ se adaug. Mă compar, mă asemăn (Cor.). Mă adaug la masa cuĭva, mă pun la masa luĭ. V. intr. Boala adăogea, se agrava. – Forme vechĭ: adao-: să-și adaogă, Domnu să vă adaogă, se va adaoge, va adaoga, va adaogi, aŭ adaoș (adăuga), îl adaoseră (adăugără).

ADĂUGA vb. a pune. (~ puțină sare în aluat.)