ficus sm [At: PETRESCU, P. V. 24 / Pl: ~uși / E: lat ficus] Plantă exotică lemnoasă cu frunzele mari, groase, totdeauna verzi și strălucitoare, cultivată la noi ca plantă ornamentală de interior (Ficus elastica),

FÍCUS, ficuși, s. m. Plantă exotică lemnoasă cu frunzele mari, groase, totdeauna verzi și strălucitoare, cultivată la noi ca plantă ornamentală de interior (Ficus elastica). – Din lat. ficus.

BROÁSCĂ, broaște, s. f. I. Nume dat mai multor animale amfibii din clasa batracienilor, fără coadă, cu picioarele dinapoi mai lungi, adaptate pentru sărit, cu gura largă și ochii bulbucați. ◊ Expr. Ochi de broască = ochi bulbucați. ◊ Compus: broască-țestoasă = nume dat mai multor specii de reptile cu corpul închis într-o carapace osoasă, dintre care unele trăiesc pe uscat (Testudo graeca și hermanni), iar altele în apă (Emys orbicularis). II. 1. Compus: broasca-apei = plantă erbacee acvatică cu frunze lucioase, cufundate în apă, și cu flori verzui (Potamogeton lucens). 2. Plantă arborescentă exotică cu flori mari, galbene și cu frunze groase, cultivată ca plantă de ornament (Opuntia ficus indica). III. Mecanism montat la o ușă, la un sertar etc., pentru a le încuia cu ajutorul unei chei. – Lat. *brosca.

FÍCUS, ficuși, s. m. Plantă exotică lemnoasă cu frunzele mari, groase, totdeauna verzi și strălucitoare, cultivată la noi ca plantă ornamentală de interior (Ficus elastica). – Din lat. ficus.

SICOMÓR, sicomori, s. m. Arbore exotic gigant cu lemn tare și cu fructe comestibile, asemănătoare cu smochinele (Ficus sycomorus). – Din fr. sycomore.

FÍCUS, ficuși, s. m. Plantă exotică cu frunzele mari, groase, totdeauna verzi și strălucitoare, cultivată la noi ca plantă ornamentală de interior (Ficus elastica). Ficusul a crescut prea mare și am fost nevoită să-l scot în balcon. ANGHEL-IOSIF, C. L. 86.

fícus s. m., pl. fícuși

broáscă s. f., g.-d. art. broáștei; pl. broáște

fícus s. m., pl. fícuși

sicomór s. m., pl. sicomóri

BROÁSCĂ s. 1. (ZOOL.; Rana esculenta) (Ban.) mioarcă. 2. broască de iarbă (Hyla arborea) v. brotăcel. 3. (BOT.; Opuntia ficus indica) (reg.) limba-soacrei, palmă-cu-spini. 4. (BOT.) broasca-apei (Potamogeton lucens) = (Munt.) pașă. 5. (TEHN.) (prin Ban.) bravă, (prin Transilv.) zar. (~ la ușă.) 6. (TEHN.) (reg.) piuliță, tigaie. (~ la crângul morii.) 7. (TEHN.) brotac, căpătâi. (~ la roata morii.) 8. (TEHN.) (reg.) tigaie. (~ la cepul grindeiului morii.) 9. (TEHN.) tigaie. (~ la scrânciob.) 10. (TEHN.) cap, căpățână. (~ la masa dogarului.) 11. (TEHN.) drug. (~ la masa dulgherului.) 12. (TEHN.) șurubelniță, (reg.) gâscă. (~ la teasc.)

BROÁSCĂ s. v. cap, căpățână, cioc, sovârf.

SICOMÓR s. (BOT.; Ficus sycomorus) (înv.) sicamenă.

FÍCUS s.m. Plantă exotică (la noi ornamentală) cu frunze mari, groase, totdeauna verzi și lucioase. [< lat. ficus].

SICOMÓR s.m. Arbore exotic uriaș, asemănător cu smochinul, care are un lemn tare și fructe dulci, comestibile. [< fr. sycomore, cf. gr. sykomoros].

FÍCUS s. m. plantă lemnoasă (sub)tropicală cu frunze mari, groase, lucioase, totdeauna verzi. (< lat. ficus)

broáscă (-ște), s. f. – 1. Animal amfibiu batracian. – 2. Nopal (Opuntia ficus indica). – 3. Broscuță (sublinguală). – 4. Încuietoare la ușă; gaura cheii. – 5. Rindea lungă. – 6. Clin. – 7. Piese, organe sau părți ale unor ansambluri determinate, care servesc la susținerea altor piese, cum sînt suportul axei roții hidraulice; capitelul coloanelor, în construcțiile specifice. – Mr. broască, megl. broască „broască țestoasă”. Lat. *brosca (Pușcariu 221; REW 1329; Candrea-Dens., 183; DAR); cf. alb. breskë, it. rospo (mil. arezz. brosco), ladin. rusk. Cuvîntul a fost considerat la început autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 8; Cihac, II, 714), sau der. din gr. βρόθαϰος (Crețu 309). Pentru evoluția semantică de la „broască” la „încuietoare”, cf. Rohlfs, Quellen, 52 și Iordan, BF, VI, 169; imaginea broscuței este proprie și sp., ca și fr. grenouillette, it. ranella. Din rom. a trecut în ngr. μπράσϰα (Meyer, Neugr. Studien., 77; Murnu 36), săs. bruaskë. Der. broscan, s. m. (broască); broscănesc, adj. (de broaște); broscar, s. m. (poreclă dată persoanelor care mănîncă broaște); broscărie, s. f. (apă cu multe broaște); broscărime, s. f. (cantitate de broaște); broscaș, s. m. (tîmplar, dulgher); broschiță, s. f. (broderie cu fire în culori); broscoaică, s. f. (broască); broscoi, s. m. (broască; copil mic mucos; Arg., pistol); broscos, adj. (care are broaște din belșug); broștesc, adj. (de broaște); broștește, adv. (ca broaștele); broștet, s. n. (cantitate de broaște).

BROÁSCĂ2 ~ște f. Încuietoare montată la o ușă, la un sertar etc., care se încuie și se descuie cu ajutorul unei chei. [G.-D. broaștei; Sil. broas-că] /<lat. brosca

BROÁSCĂ1 ~ște f. 1) Animal amfibiu, fără coadă, cu gura largă și ochii bulbucați, cu picioarele din urmă mai lungi, adaptate pentru sărit. * ~ râioasă broască nocturnă cu pielea acoperită cu negi, din care, la primejdie, se elimină un lichid iritant. ~ verde brotac. ~-țestoasă reptilă (terestră și acvatică), având corpul acoperit cu o carapace osoasă, sub care își poate trage capul și picioarele în caz de primejdie. Ochi de ~ ochi bulbucați. (A fi) plin de noroc ca ~sca de păr se spune despre cineva, căruia nu-i merge în viață. Când a face ~ păr nicicând; niciodată. 2) pop. Umflătură sub pielea gâtului; scrofulă. [G.-D. broaștei; Sil. broas-că] /<lat. brosca

BROÁSCĂ3 ~ște f. Plantă decorativă exotică, cu frunze groase și cu flori mari, galbene. [G.-D. broaștei; Sil. broas-că] /<lat. brosca

FÍCUS ~și m. Arbust exotic veșnic verde, cu frunze mari, ovale și lucioase, cultivat în scopuri decorative. /<lat. ficus

SICOMÓR ~i m. Arbore exotic asemănător cu smochinul, cu tulpina înaltă și fructe dulci, albe-gălbui, comestibile. /<fr. sycomore

*fícus m., pl. ficușĭ (lat. ficus, smochin). O plantă cactee originară din America și cultivată pin grădinĭ, numită și nopal și broască, ĭar în bot. opúntia ficus indica (Opunție, nopal orĭ broască îs numirĭ maĭ propriĭ).

FÍCUS (< lat. ficus) s. m. Denumire dată plantelor lemnoase tropicale și subtropicale din grnul Ficus, familia moraceelor; se cunosc c. 1.000 de specii. Ca plantă decorativă este răspândită specia Ficus elastica.

FICUS U., FICUS, fam. Moraceae. Gen originar din regiunile tropicale ale Africii, Americii, Asiei, Australiei, cca 2 000 specii, lemnoase, arbori sau arbuști, mai rar cu tulpini urcătoare, de obicei cu latex. Frunze persistente sau caduce, coriacee, alterne, mai rar opuse, cu limbul întreg, uneori dințat sau lobat, cu stipele concrescute, care acoperă mugurele terminal pînă ce frunzele încep să crească, apoi cad. Receptaculul de forma unei sfere, cărnos, închide atît florile mascule cît și pe cele femele.