TULICHÍNĂ, tulichine, s. f. Mic arbust veninos cu frunze lanceolate, cu flori trandafirii, rar albe, cu fructe roșii de forma boabelor de mazăre (Daphne mezereum). – Et. nec.

tulichínă s. f., g.-d. art. tulichínei; pl. tulichíne

TULICHÍNĂ s. (BOT.; Daphne mezereum) (reg.) cleiță, piperul-lupului.

TULICHÍNĂ ~e f. Arbust veninos cu frunze alungite, cu flori roz-trandafirii, care apar înainte de înfrunzire, folosit în farmaceutică. /Orig. nec.

Daphne, nimfă, fiica lui Peneus, zeul apei cu același nume, după o versiune, după o alta a rîului Ladon. Făcea parte din ceata de vînătoare a zeuței Artemis, alături de care cutreiera munții și pădurile. Ca să scape de urmărirea lui Apollo, care se îndrăgostise de ea, Daphne își imploră tatăl s-o metamorfozeze în dafin. Acesta îi împlinește vrerea. De atunci, se spunea, dafinul a rămas planta favorită a lui Apollo.

Peneia (sau Peneis), denumire purtată da Daphne, fiica lui Peneus.

DAPHNE L., TULICHINĂ, fam. Thymelaeaceae. Gen originar din Asia și Europa, 48-52 specii, arbuști pînă la 2 m înălțime. Frunze simple, întregi, alterne sau grupate spre vîrful lujerilor, persistente sau caduce. Flori (perigon cu 4 diviziuni petaloide, cilindric sau campanulat, 8-10 stamine), mici, odorante, ca de ceară, hermafrodite, în raceme sau capitale. Fructul, o drupă cărnoasă sau pieloasă, otrăvitoare.