ȘUCÁR, -Ă, șucari, -e, adj., s. n., s. m. (Arg.) 1. Adj. (Despre oameni) Frumos, bine. 2. S. n. (In forma șucăr) Gălăgie, scandal; supărare. 3. S. m. (în forma șucăr) Hoț. [Var.: șúcăr s. n., s. m.] – Din țig. șukar (pentru sensul 3, cf. și germ. Schacher).

ȘÚCĂR s. n., s. m. v. șucar.

ȘUCÁR, -Ă, șucari, -e, adj., subst. (Arg.) 1. Adj. (Despre oameni) Frumos, bine. 2. S. n. (În forma șucăr) Gălăgie, scandal; supărare. 3. S. m. (În forma șucăr) Hoț. [Var.: șúcăr s. n., s. m.] – Din țig. șukar. – Pentru sensul 3., cf. și germ. Schacher.

ȘÚCĂR s. n., s. m. v. șucar.