ȘLEFUITÓR, -OÁRE, șlefuitori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în șlefuire. [Pr.: -fu-i-] – Șlefui + suf. -tor.

ȘLEFUITÓR, -OÁRE, șlefuitori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în șlefuire. [Pr.: -fu-i-] – Șlefui + suf. -tor.

ȘLEFUITÓR, șlefuitori, s. m. Muncitor specializat în șlefuit. Aplecat peste o cruce sau lespede aspră, cum e sarea grunjoasă, lucrează aici cu bucata Niță șlefuitorul. I. BOTEZ, ȘC. 203.

!șlefuitór (-fu-i-) adj. m., s. m., pl. șlefuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. șlefuitoáre

șlefuitór adj. m., s. m. (sil. -fu-i-), pl. șlefuitóri; f. sg. și pl. șlefuitoáre

ȘLEFUITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Muncitor specializat în lucrări de șlefuire. /a șlefui + suf. ~tor