de-o-mpreúnă av vz dimpreună

ÎMPREÚNĂ adv. La un loc; laolaltă, depreună, delaolaltă. – În + preună (< pre + una).

ÎMPREÚNĂ adv. La un loc; laolaltă, depreună, delaolaltă. – În + preună (< pre + una).

ÎMPREÚNĂ adv. La un loc, laolaltă. Noapte bună, soare sfînt, Pînă mîne! Noapte bună! Mîne iar vom fi-mpreună, Tu să rîzi și eu să cînt. COȘBUC, P. I 157. Și s-au adunat cu toatele la priveghi, și unde nu s-au așternut pe mîncate și pe băute, veselindu-se împreună. CREANGĂ, P. 34. Iar dacă împreună va fi ca să murim, Să nu ne ducă-n triste zidiri de țintirim. EMINESCU, O. I 129. Foaie verde ș-o alună, Merg drăguții împreună, Și mergeau, nu prea mergeau, Că deodată se opreau. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 311. ◊ Loc. prep. Împreună cu... = la un loc cu..., laolaltă cu... Poftim, om bun, de-i ospăta împreună cu noi, ziseră cei doi drumeți călătorului străin. CREANGĂ, O. A. 266. De nu m-ar fi oprit văcarul satului, aș fi nimerit desigur și cîte un graure din cei care zboară printre vitele din cireadă și, împreună cu ciorile, se cocoțează jucînd pe spinarea boilor. ODOBESCU, S. III 23. Soarele acum asfințise, și luna împreună cu stelele se arătaseră pe cer. ALECSANDRI, O. P. 260.

împreúnă adv.

împreúnă adv.

ÎMPREÚNĂ adv. 1. laolaltă, (rar) olaltă, (înv. și reg.) delaolaltă, (prin Munt.) tamba. (Au venit ~ la mine.) 2. dimpreună, laolaltă, (înv.) depreună. (Cu toții ~ să...) 3. v. alături.

ÎMPREÚNĂ adv. v. concomitent, paralel, simultan, totdeodată, totodată.

Împreună ≠ separat, răzleț

împreúnă adv. – La un loc, laolaltă. – Var. (înv.) preună. Megl. priună. De la un, prin intermediul compunerii preună (cf. sp. en uno). După Philippide, Principii, 92, de la o compunere lat. *in per una. A circulat și în trecut (sec. XVI-XVII) cu formele depreună, indepreună, adepreuna. – Der. împreuna, vb. (a uni, a aduna, a strînge la un loc; a amesteca, a lega, a asocia; înv., a primi; refl., a se însoți, a face companie; refl., a se împerechea, a face actul sexual); împreunăciune, s. f. (înv., act sexual); împreunătură, s. f. (conjuncție; articulație); împreunător, adj. (care împreunează); neîmpreunare, s. f. (separație); despreuna, vb. (a separa, a despărți).

ÎMPREÚNĂ adv. În asociere unul cu altul (sau cu alții); laolaltă; la un loc. Ei merg ~. /în + pre + ună

împreună adv. în unire cu altul, în societate: a merge, a lucra împreună. [Lit. întrunit].

împreúnă adv. (în, pre și una). La un loc, în unire: a locui împreună cu altu, a pleca împreună cu altu. Odată, în acelașĭ timp saŭ și loc: a pleca împreună cu altu. – Vechĭ depreúnă.

împreună adv. v. CONCOMITENT. PARALEL. SIMULTAN. TOTDEODATĂ. TOTODATĂ.

ÎMPREUNĂ adv. 1. laolaltă, (rar) olaltă, (înv. și reg.) delaolaltă, (prin Munt.) tamba. (Au venit ~ la mine.) 2. dimpreună, laolaltă, (înv.) depreună. (Cu toții ~ să...) 3. alături, laolaltă. (Stau ~ pe marginea ferestrei.)

n-am păscut porcii / gâștele / bobocii împreună! expr. nu suntem egali ca să-țí permit gesturi de familiaritate cu mine!

vorbim împreună și ne înțelegem separat prov. (adol.) folosit pentru a sublinia incompatibilitatea punctelor de vedere ale interlocutorilor.