împreúnă adv. – La un loc, laolaltă. – Var. (înv.) preună. Megl. priună. De la un, prin intermediul compunerii preună (cf. sp. en uno). După Philippide, Principii, 92, de la o compunere lat. *in per una. A circulat și în trecut (sec. XVI-XVII) cu formele depreună, indepreună, adepreuna. – Der. împreuna, vb. (a uni, a aduna, a strînge la un loc; a amesteca, a lega, a asocia; înv., a primi; refl., a se însoți, a face companie; refl., a se împerechea, a face actul sexual); împreunăciune, s. f. (înv., act sexual); împreunătură, s. f. (conjuncție; articulație); împreunător, adj. (care împreunează); neîmpreunare, s. f. (separație); despreuna, vb. (a separa, a despărți).