ȚEÁPĂ, (1, 2, 3, 4, 5) țepi, s. f., (6) țepe, s. f. 1. Par lung și ascuțit la un capăt (folosit în trecut ca instrument de tortură); p. restr. vârful unui astfel de par. 2. Prelungire ascuțită și țepoasă la spicele cerealelor; (la pl.) resturile tulpinilor unor păioase, rămase în pământ după cosire. 3. (În forma țep; mai ales la pl.) Ghimpe, așchiuță, spin. 4. (În forma țep; mai ales la pl.) Păr aspru, ghimpos care acoperă corpul unor animale. 5. Așchie. 6. (Fam.) Înșelăciune. [Var.: țep s. m.] – Cf. sl. čepati.

ȚEP s. m. v. țeapă.

ȚEÁPĂ, țepi, s. f. 1. Par lung și ascuțit la un capăt (folosit în trecut ca instrument de supliciu); p. restr. vârful unui astfel de par. 2. Prelungire ascuțită și țepoasă la spicele cerealelor; (la pl.) resturile tulpinilor unor păioase, rămase în pământ după ce plantele au fost cosite. 3. Ghimpe, așchiuță, spin. 4. (La pl.) Păr aspru, ghimpos care acoperă corpul unor animale. – Cf. sl. čepati.

ȚEÁPĂ, țepi și țepe, s. f. 1. Par lung și ascuțit la unul din capete (folosit în trecut ca instrument de supliciu); vîrful unui astfel de par. La tot pasul erau capete înfipte și trupuri puse în țeapă. GHICA, la CADE. Unii zicea să-l omoare... Alții să-l înfigă-n țeapă. ALECSANDRI, P. P. 136. ♦ Frigare. Mieii întregi se întorc în țepe de lemn. RUSSO, O. 123. 2. Prelungire ascuțită, țepoasă, la spicele cerealelor (v. barbă (3)); (la pl.) resturile tulpinilor unor păioase, rămase în pămînt după ce plantele au fost cosite. În ierburile care începeau să se usuce, in țepile gălbii ale miriștilor, sfîrîiau cosași. SADOVEANU, O. V 80. 3. Ghimpe; așchiuță. Mi-a intrat o țeapă în deget.

ȚEPI s. m. pl. Părul ghimpos de pe corpul unor animale. Țepii ariciului.

țeápă¹ (par, așchie) s. f., g.-d. art. țépii; pl. țepi

țep (ghimpe, păr aspru) s. m., pl. țepi

țeápă (par, parte a unor păioase, așchie) s. f., g.-d. art. țépei/țépii; pl. țépe/țepi

ȚEÁPĂ s. 1. țepușă, (Transilv. și Ban.) țăpăruie. (~ este un par ascuțit.) 2. v. barbă. 3. (BOT.) ghimpe, mărăcine, spin, țepușă, (reg.) șteap. (Măceșul e plin de țepi.) 4. v. așchie. 5. (ANAT.) ghimpe. (~ la arici.)

țeápă (țépe), s. f. – 1. Spin, ghimpe. – 2. Vîrf, ascuțiș. – 3. Băț, par. – 4. Par, instrument de tortură. – 5. Ac de insectă. – 6. Suliță. – 7. Barbă, mustață de spic. – 8. Surcea, țandără. – Var. țep. Mold. țapă. Megl. țapă. Origine incertă. Dacă e sigur că țap „masculul caprei” este de origine expresivă țeapă trebuie să aparțină aceleiași familii expresive. Coincide fonetic cu sl. cĕpa, cuvînt cu sens nedeterminat (Miklosich, Lexicon, 1108), și care s-ar explica eventual prin rom., sl. cĕpati „a despica”, sb. cepiti „a acoperi” (Cihac, II, 430; Tiktin; Ivănescu, BF, VI, 102); dar semantismul este greu de admis. Pe de altă parte, coincide și cu alb. thep (Philippide, II, 718; Rosetti, II, 124), și cu it. zeppa „fațetă, teșitură”, inzeppare „a găuri, a înfige, a bate cuie”. Totuși, intenția expresivă nu apare clar; poate înrudit cu piț-, puț-, v. aici. Der. țepos (var. țăpos), adj. (ascuțit, spinos, înțepător); țepușe (var. țăpuș(e), țepuș), s. f. (băț, vargă, ascuțiș; ac; vîrf sau dinte de furcă; spin, așchie); țepușcă (var. țăpușcă), s. f. (Trans., bețișor, scobitoare); țăpligă, s. f. (Olt., așchie, țandără); țăpăruie, s. f. (Trans., par, țăruș); țăpoi, s. n. (furcă de paie); țăpoaică, s. f. (unealtă de pescuit); țapoș, adj. (înțepător; cu coarne drepte), care ar proveni din țap și din țeapă; țăpoșică, s. f. (plante, Nardus stricta, Tordylium maximum); țepușar, s. m. (lăncier, soldat înarmat cu lance); înțepa (var. înțăpa), vb. (a împunge; a îmboldi, a stimula; a excita, a irita; înv., a trage în țeapă); înțepător, adj. (care înțeapă, caustic, usturător); înțepătură, s. f. (împunsătură); înțepos, adj. (înțepător); înțepoșa, vb. refl. (a se înțepa); țăpar, adj. (Olt., ascuțit).

ȚEÁPĂ țepi f. 1) înv. Par lung și ascuțit la un capăt, folosit ca instrument de tortură. A trage în ~. 2) Parte ascuțită a unui astfel de par. 3) reg. Vergea ascuțită la un capăt, în care se înfige carnea ce trebuie friptă (la grătar); frigare. 4) Fir lung, subțire și ascuțit, constituind o prelungire a spicelor unor cereale. 5) la pl. Parte ascuțită a tulpinii de cereale rămasă după recoltare. 6) la pl. Păr aspru și țepos care acoperă corpul unor animale. ~ la arici. 7) Formație tare și ascuțită ce crește pe tulpina sau frunzele unor plante; ghimpe; spin. [G.-D. țepii; Pl. și țepe] /Cuv. autoht.

țep, țepi, s.m. (pop.) 1. ghimpe, țeapă. 2. (reg.) carantină, izolare.

țeapă f. 1. par bine ascuțit la căpătâiul de sus, pe care se străpungea corpul vinovatului: tragerea în țeapă, un supliciu practicat în Orient, exista o dată și la noi; 2. partea ascuțită a unui par cu care se împunge; 3. unealtă de vânat sau de apucat snopi de grâu; 4. pl. a) peri înțepători ai unei plante; b) perii de pe pielea ariciului. [Slav. ȚĬEPA, despicătură].

țeápă f., pl. țepe, (ca ceapă-cepe) și țepĭ (vsl. cĭepa, despicătură. V. țep, țeapcă, proțap, oțapoc). Vîrf, parte ascuțită (a unuĭ par, a uneĭ sulițe). Par ascuțit în care se înfigea trupu celuĭ destinat torturiĭ și care apoĭ se înțepenea în pămînt. A lua în țeapă, a lua în fiulă, a lua pin înfigere, în suliță saŭ în coarne. În est țapă, pl. țăpĭ: țăpĭ ascuțite (Dos.).

țep m. (var. din țeapă. Nsl. cep, crăpătură; rus. sîrb. cep, îmblăciŭ. V. înțep și cep 1). Ghimpe (făcut de natură saŭ de om): țepiĭ aricĭuluĭ, aĭ salcîmuluĭ, aĭ unuĭ gard ca să nu sară hoțiĭ. V. brustur, coșcan.

ȚEAPĂ s. 1. țepușă, (Transilv. și Ban.) țăpăruie. (~ este un par ascuțit.) 2. (BOT.) barbă, (pop.) mustață. (~ la spicele cerealelor.) 3. (BOT.) ghimpe, mărăcine, spin, țepușă, (reg.) șteap. (Măceșul e plin de ~.) 4. așchie, țepușă, (rar) spin. (I-a scos ~ din deget.) 5. (ANAT.) ghimpe. (~ la arici.)

a trage în țeapă expr. (vulg. – d. bărbați) a avea un contact sexual.

ȚEP, țepi, s. m. Țeapă (3-4) [în DEX ’98]; ghimpe, spin. Țepii trandafirului. Țepii ariciului. – Din țeapă (probabil refăcut din pl. țepi).