ȘOȘOTÍT s. n. v. șușotit.

ȘUȘOTÍT s. n. (Rar) Șușoteală. [Var.: șoșotít s. n.] – V. șușoti.

ȘOȘOTÍT s. n. v. șușotit.

ȘUȘOTÍT s. n. (Rar) Șușoteală. [Var.: șoșotít s. n.] – V. șușoti.

ȘUȘOTÍT s. n. (Rar) Faptul de a șușoti; șoptire, șoaptă.

șușotít s. n.

șușotít s. n.

ȘUȘOTÍT s. șoaptă, șușoteală, (pop.) șopăcăială, șopăială, șopăit, (reg.) șoporoială, șoșoneală, șoșot, (prin Olt. și Munt.) pupuială, pupuit, (prin Olt.) pupuitură, (Transilv. și Mold.) șopot. (Se aude un ~ nedeslușit de glasuri.)

ȘUȘOTÍT s.n. (Rar) Faptul de a șușoti; zgomot produs de cineva sau ceva care șușotește; șușoteală. [< șușoti].

ȘUȘOTÍT n. 1) v. A ȘUȘOTI. 2) Sunet caracteristic produs de un om sau de un obiect care șușotește. /v. a șușoti

ȘUȘOTIT s. șoaptă, șușoteală, (pop.) șopăcăială, șopăială, șopăit, (reg.) șoporoială, șoșoneală, șoșot, (prin Olt. și Munt.) pupuială, pupuit, (prin Olt.) pupuitură, (Transilv. și Mold.) șopot. (Se aude un ~ nedeslușit de glasuri.)