ÎNVESTÍRE, învestiri, s. f. Acțiunea de a învesti; împuternicire dată cuiva spre a exercita un drept, o autoritate, o atribuție etc.; confirmare într-o demnitate. – V. învesti.

ÎNVESTÍRE, învestiri, s. f. Acțiunea de a învesti; împuternicire dată cuiva spre a exercita un drept, o autoritate, o atribuție etc.; confirmare într-o demnitate. – V. învesti.

ÎNVESTÍRE, învestiri, s. f. Acțiunea de a învesti; împuternicire dată cuiva spre a exercita un drept, o autoritate etc.; confirmare, întărire într-o demnitate.

învestíre (acțiunea de a învesti) s. f., g.-d. art. învestírii; pl. învestíri

învestíre (împuternicire dată cuiva spre a exercita un drept, o atribuție) s. f., g.-d. art. învestírii; pl. învestíri

ÎNVESTÍRE s. 1. v. înscăunare. 2. v. împuternicire.

ÎNVESTÍRE s.f. Acțiunea de a învesti; împuternicire dată cuiva pentru exercitarea unui drept, a unei autorități etc.; confirmare într-o demnitate. [< învesti].

ÎNVESTÍRE s. f. acțiunea de a învesti. ◊ împuternicire dată cuiva pentru exercitarea unui drept, a unei autorități etc. ◊ confirmare într-o demnitate. (< învesti)

ÎNVESTIRE s. 1. înscăunare, întronare, proclamare, ungere. (După ~ domnitorului.) 2. împuternicire, învestitură. (A primit ~.)