ÎNTOÁRCERE, întoarceri, s. f. Acțiunea de a (se) întoarce și rezultatul ei. – V. întoarce.

ÎNTOÁRCERE, întoarceri, s. f. Acțiunea de a (se) întoarce și rezultatul ei. – V. întoarce.

ÎNTOÁRCERE, întoarceri, s. f. Acțiunea de a (se) întoarce și rezultatul ei. 1. (În opoziție cu plecare) Înapoiere, revenire. Întoarcerea lui Măgură stîrni mare bucurie in toată unitatea. CAMILAR, N. I 418. Mama lui hotăra plecările și întoarcerile. SADOVEANU, B. 92. La fiecare întoarcere din oraș, îl întreba dacă a găsit de lucru. SAHIA, N. 93. 2. Îndreptare spre un punct, prin schimbarea direcției inițiale; schimbare a direcției inițiale. Pe aceste covoare se vedea Prahova alergînd capricios, făcînd abateri, întoarceri și vărsînd în jurul ei niște gemete sălbatice. BOLINTINEANU, O. 413. 3. Învîrtire, răsucire. Întoarcerea mînerului unui robinet. 4. Schimbare a poziției printr-o mișcare de rotație, de răsucire. Ostașii fac exerciții de întoarcere. 5. Schimbare a poziției (firești) într-o poziție opusă celei vechi; răsturnare. Întoarcerea unui vas cu gura în jos. ◊ Întoarcerea miriștii = executarea unei arături puțin adînci, imediat după recoltarea păioaselor.

întoárcere s. f., g.-d. art. întoárcerii; pl. întoárceri

întoárcere s. f., g.-d. art. întoárcerii; pl. întoárceri

ÎNTOÁRCERE s. 1. înapoiere, revenire, venire, (pop.) înturnare, înturnat. (După ~ lui acasă.) 2. v. întors. 3. v. reflexie. 4. v. întors. 5. v. răsucire. 6. v. rotație. 7. v. răsturnare.

ÎNTOÁRCERE s. v. castrare, înapoiere, jugănire, jugănit, rambursare, restituire, scopire, scopit, sterilizare.

Întoarcere ≠ plecare

întoarcere f. lucrarea de a întoarce și rezultatul ei: revenire, restituire.

întoárcere f. Acțiunea de a saŭ de a se întoarce. Revenire spre locu de unde ai plecat, înturnare.

întoarcere s. v. CASTRARE. ÎNAPOIERE. JUGĂNIRE. JUGĂNIT. RAMBURSARE. RESTITUIRE. SCOPIRE. SCOPIT. STERILIZARE.

ÎNTOARCERE s. 1. înapoiere, revenire, venire, (pop.) înturnare, înturnat. (După ~ lui acasă.) 2. întors, retur. (Ducere și ~.) 3. (FIZ.) răsfrîngere, reflectare, reflexie, repercutare. (~ unei unde.) 4. întors, învîrtire, răsucire, rotire, sucire. (~ unui buton, unui contact.) 5. învîrteală, învîrtire, învîrtit, învîrtitură, răsucire, rotație, rotire, rotit, (pop.) rotitură, rotocol. (O ~ de 360 de grade.) 6. întors, răsturnare. (~ mămăligii.)

ÎNTOARCERE. Subst. Întoarcere, reîntoarcere, înapoiere, înturnare, înturnat, reînturnare (pop.), retur. Retragere, recesiune (rar), retretă (franțuzism înv.). Recul, reculare. Revenire, recurență, recidivă (med.), reversiune (jur.). Reversibilitate. Respingere, rejet (livr.), repulsie (fiz.), reflectare, reflexie, reflecție. Adj. Întors. Recesiv (rar). Reculant, regresiv. Recurent. Reversibil. Vb. A se întoarce, a se întoarce din drum, a face (a apuca) cale(a) întoarsă, a merge pînă la calea întoarsă, a reveni, a se înapoia, a se înturna (reg.), a se returna (pop.). A întoarce, a înapoia, a da înapoi, a da îndărăt, a restitui, a înturna (reg.), a reînturna (pop.). A se retrage, a se trage înapoi, a da înapoi, a bate în retragere, a merge ca racul, A recula, a face un recul; a da înapoi (fig.), a da îndărăt (fig.). A respinge, a reflecta. Adv. Înapoi, îndărăt, în urmă, în spate. V. călătorie, mișcare, renunțare, repetare, sosire.

ÎNTOARCERE formă de manevră ofensivă executată în scopul pătrunderii cu o grupare de forță puternică în spatele inamicului și care îl obligă să lupte cu frontul răsturnat. Prin întoarceri se pt obține rezultate decisive. Întoarcerea poate fi: operativă sau tactică.