ÎNNOPTÁRE s. f. Faptul de a (se) înnopta; cădere a nopții, înnoptat¹. – V. înnopta.

ÎNNOPTÁRE s. f. Faptul de a (se) înnopta; cădere a nopții, înnoptat¹. – V. înnopta.

ÎNNOPTÁRE s. f. Faptul de a (se) înnopta; căderea nopții. Cine se dezmiardă-n largul înstelatei înnoptări? EFTIMIU, Î. 126. Prind taina cea sfînt-a cîntării Și, singur, pe vremea-nnoptării M-opresc pe-o colină și cînt. COȘBUC, P. II 88.

înnoptáre s. f., g.-d. art. înnoptắrii

înnoptáre s. f., g.-d. art. înnoptării

ÎNNOPTÁRE s. înnoptat.

ÎNNOPTARE s. înnoptat.