ÎNMĂRMURÍT, -Ă, înmărmuriți, -te, adj. Care a rămas nemișcat de frică, de groază, de uimire; înlemnit, încremenit. ♦ (În basme) Care a fost transformat în piatră. – V. înmărmuri.

ÎNMĂRMURÍT, -Ă, înmărmuriți, -te, adj. Care a rămas nemișcat de frică, de groază, de uimire; înlemnit, încremenit. ♦ (În basme) Care a fost transformat în piatră. – V. înmărmuri.

ÎNMĂRMURÍT, -Ă, înmărmuriți, -te, adj. (Mai ales în construcție cu verbele «a fi», «a sta», «a rămîne») Țintuit locului (din cauza unei emoții puternice); înlemnit, încremenit. Cînd te-am văzut alunecînd, spintecînd valurile... am rămas înmărmurit. CAMIL PETRESCU, T. II 225. A rămas înmărmurit de atîta mizerie și perversitate omenească. VLAHUȚĂ, O. A. 222. O dată te văzusem – Ș-am stat înmărmurit, Și crud-a fost durerea Cu care te-am iubit. EMINESCU, O. IV 277.

ÎNMĂRMURÍT adj. împietrit, încremenit, înlemnit, înțepenit, neclintit, nemișcat, paralizat, țeapăn, țintuit, (înv. și pop.) mărmurit, (înv. și reg.) stâlpit, (fig.) înghețat, înțelenit. (A rămas ~ de spaimă.)

ÎNMĂRMURIT adj. împietrit, încremenit, înlemnit, înțepenit, neclintit, nemișcat, țeapăn, țintuit, (înv. și pop.) mărmurit, (înv. și reg.) stîlpit, (fig.) înghețat, înțelenit. (A rămas ~ de spaimă.)