ÎNCRÉDERE s. f. Acțiunea de a (se) încrede și rezultatul ei; sentiment de siguranță față de cinstea, buna-credință sau sinceritatea cuiva; credință. ◊ Expr. Om (sau persoană) de (mare) încredere = persoană căreia i se poate încredința orice secret, orice misiune. A da vot de încredere = a aproba în parlament activitatea sau programul unui guvern. – V. încrede.

ÎNCRÉDERE s. f. Acțiunea de a (se) încrede și rezultatul ei; sentiment de siguranță față de cinstea, buna-credință sau sinceritatea cuiva; credință. ◊ Expr. Om (sau persoană) de (mare) încredere = persoană căreia i se poate încredința orice secret, orice misiune. A pune chestiunea de încredere = a cere deputaților să-și precizeze în anumite împrejurări, prin vot, atitudinea față de politica guvernului. A da vot de încredere = a aproba în parlament activitatea sau programul unui guvern. – V. încrede.

ÎNCRÉDERE s. f. (Mai ales în legătură cu verbul «a avea») Acțiunea de a (se) încrede și rezultatul ei; sentiment de siguranță față de cinstea, bună-credința sau sinceritatea cuiva; credință. Afară ne primește lumina, ne primesc copacii înverziți, care-și leagănă frunzele în vînt și oamenii sovietici, pe fețele cărora flutură încrederea în viitor. STANCU, U.R.S.S. 142. Nu avea mare încredere nici în arendaș, oricît se arăta de amabil. REBREANU, R. II 48. Fața lui, tînără și bărbătească, insufla încredere. NEGRUZZI, S. I 30. Abuz de încredere v. abuz. ◊ Expr. Om (sau persoană) de (mare) încredere = persoană pe a cărei cinste (fidelitate, vrednicie, discreție) cineva se poate bizui, căreia îi poate încredința chestiuni sau sarcini importante. Vătășelul Lazăr Odudie, omul de încredere al lui Cosma, venea în urma lui, cu capul gol. REBREANU, R. II 68. Post de (mare) încredere = post care se încredințează numai persoanelor vrednice de încredere deplină. (În parlamentele burgheze) Vot de încredere = vot prin care se aprobă în parlament activitatea sau programul unui guvern. A pune chestiunea de încredere = a supune votului deputaților politica generală a guvernului sau un aspect particular al ei, votul contrar atrăgînd după sine demisia guvernului.

încrédere s. f., g.-d. art. încréderii

încrédere s. f., g.-d. art. încréderii

ÎNCRÉDERE s. 1. (pop.) crezare, crezământ, (fig.) credit. (Se bucură de ~ lui.) 2. (livr.) confiență, (înv.) credință. (Nu am ~ în el.) 3. nădejde, siguranță. (Pot să am ~ în voi?) 4. optimism. (Privește cu ~ viitorul.)

Încredere ≠ incertitudine, îndoială, neîncredere, suspiciune

ÎNCRÉDERE f. 1) v. A SE ÎNCREDE. 2) Sentiment de convingere; lipsă de îndoială. Privește cu ~ viitorul. ◊ A se bucura de ~ a fi considerat om cinstit și de nădejde. Om (sau persoană) de ~ om serios, pe care te poți bizui. Vot de ~ susținere a unui program de activitate. [G.-D. încrederii; Sil. în-cre-] /v. a încrede

încredere f. 1. acțiunea de a se încrede în cineva: om de încredere; 2. speranță fermă: am încredere în ajutorul vostru; 3. cutezare prezumpțioasă.

încrédere f. Acțiunea de a te încrede. Îndrăzneală, prezumpțiune. Om de încredere, om în care te încrezĭ, credincĭos, fidel. A avea încredere, a te încrede, a fi sigur de fidelitatea cuĭva.

ÎNCREDERE s. 1. (pop.) crezare, crezămînt, (fig.) credit. (Se bucură de ~ lui.) 2. (livr.) confiență, (înv.) credință. (Nu am ~ în el.) 3. nădejde, siguranță. (Pot să am ~ în voi?) 4. optimism. (Privește cu ~ viitorul.)

ÎNCREDERE. Subst. Încredere, confiență (franțuzism), credință, crezare, crezămînt (înv.); bizuire; nădejde, speranță. Încredințare, confidență, destăinuire. Credincios, credincer (înv.), cirac (înv.), om (persoană) de (mare) încredere; confident. Adj. Încrezător. Credincios. Vb. A crede, a se încrede, a avea încredere în cineva, a-și pune (a avea) nădejdea în cineva, a se lăsa în (pe) seama (grija, voia) cuiva, a se încredința, a conta pe..., a se bizui pe..., a se baza pe...; a lăsa pe cineva (ceva) în (pe) seama (grija, voia) cuiva, a încredința, a crede pe cineva pe cuvînt, a da crezare (cuiva, la ceva), a da (a pune) crezămînt. A se destăinui, a se confesa, a se confia (rar). A se bucura de încredere, a fi crezut, a afla (a avea) crezămînt, a fi om de încredere, a fi mîna dreaptă a cuiva. A bea (a lua, a sorbi) credință (credința). V. cinste, destăinuire, prietenie, speranță. Îngîmfare