ÎNCĂLCÁRE, încălcări, s. f. Acțiunea de a încălca și rezultatul ei. – V. încălca.

ÎNCĂLCÁRE, încălcări, s. f. Acțiunea de a încălca și rezultatul ei. – V. încălca.

ÎNCĂLCÁRE, încălcări, s. f. Acțiunea de a încălca. 1. Intrare samavolnică pe un teritoriu străin; invadare, cotropire. Era vorba de o încălcare de șase mii de fălci. SADOVEANU, O. VII 107. 2. Fig. Nerespectare a unor obligații, nesocotire a drepturilor cuiva; abatere de la o dispoziție legală. Încălcarea disciplinei de stat de către un comunist este în același timp și o încălcare a disciplinei de partid. LUPTA DE CLASĂ, 1954, nr. 1, 47.

încălcáre s. f., g.-d. art. încălcắrii; pl. încălcắri

încălcáre s. f., g.-d. art. încălcării; pl. încălcări

ÎNCĂLCÁRE s. 1. v. cotropire. 2. călcare, nesocotire, violare, (pop.) stricare. (~ legii, a unei înțelegeri.)

încălcare f. 1. călcare sau năvălire; 2. fig. uzurpare.

*încălcáre f. Acțiunea de a încălca, de a uzurpa. Fig. Arogare de drepturĭ. În poezie, trecerea unuĭ cuvînt în versu următor (fr. enjambement). V. încalc.

ÎNCĂLCARE s. 1. cotropire, invadare, invazie, năpădire, (pop.) călcare, (înv.) cuprindere, cuprins, năbușeală, stropșitură. (~ unui teritoriu străin.) 2. călcare, nesocotire, violare, (pop.) stricare. (~ legii, a unei înțelegeri.)