ȚĂRCUÍ, țărcuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Cu privire la animale) A închide, a adăposti într-un țarc. De prin șure ori de prin țarini... mînate din urmă, toate [vitele] erau adunate și țărcuite departe de sat. ANGHEL, PR. 109. 2. A împrejmui, a îngrădi. Am ajuns într-o poiană țărcuită larg de sălcii vechi. SADOVEANU, A. L. 139. Hai, copii, la cei stejari, Să tăiem niscaiva pari, Țara să ne-o țărcuim Și de iezme s-o ferim. ALECSANDRI, P. P. 246.