ȚÁNDĂRĂ, țăndări, s. f. Bucățică (subțire și lunguiață) care se desprinde sau care sare dintr-un lemn, dintr-o piatră etc. prin cioplire sau spargere; așchie. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) țandăra = a se înfuria, a se supăra. [Var.: (reg.) țándură, țấndără s. f.] – Din săs. zänder (<germ. Zunder), magh. candra.