TONTORÓI s. n. (În expr.) A juca (sau a sări) tontoroiul = a juca dezordonat, fără ritm, cu mișcări bruște și cu sărituri; a țopăi. Sărea și el tontoroiul de colo pînă colo. ISPIRESCU, L. 237. Femeia are năvîrlii grozave: într-una sare și joacă tontoroiul, că trebuie s-o lege. CARAGIALE, O. III 44. Eu m-aș fi dus aș fi cîntat și jucat cu ele tontoroiul. BOLINTINEANU, O. 418. A juca pe cineva tontoroiul= a supune pe cineva capriciilor tale, a-l face să-ți împlinească toate gusturile. În lume se arată că este cea mai evlavioasă muiere, parc-ar fi o călugăriță; dar într-ascuns joacă pe bietul cocon tontoroiul. FILIMON, C. 224. – Variantă: țonțorói (C. PETRESCU, R. DR. 353) s. n.