ȚIUITÚRĂ, țiuituri, s. f. Sunet prelung și ascuțit; țiuit. Țiuiturile gloanțelor... se întăreau. CAMILAR, N. I 48. În liniștea care se întinse mi se păru că aud o țiuitură fină în ureche. DUNĂREANU, CH. 119. Scotea... niște țiuituri din naiul lui, de zgîria și sfredelea auzul. ISPIRESCU, U. 110.