ȚIUÍT, țiuituri, s. n. Faptul de a țiui; sunet prelung și ascuțit, țiuitură. Auzi, în liniștea care-l înconjura, țiuitul țînțarilor intrați în cameră o dată cu amurgul. GALAN, B. I 65. Ascultînd țiuitul obuzelor, rosti... CAMILAR, N. I 263.