țipà v. 1. a striga în gura mare; 2. Tr. a arunca repede: și flori culegea, cunune învârsta, pe cale-i țipa POP. [Probabil onomatopee cu sensul primitiv «a țișni» (cf. dial. țip, șipot), de unde pe de o parte «a glăsui tare», iar pe de alta «a arunca cu repeziciune», sensul verbului în Ardeal].