ȚIPÉNIE s. f. (În construcții negative, adesea determinat prin «de om») Ființă omenească, om. Pe toate întinderile nu se vedea țipenie. CAMILAR, N. I 236. Nu se auzea țipenie. C. PETRESCU, S. 215. E tîrziu. Țipenie de om nu se mai vede pe drumul din sat, nici prin curtea boierească. BUJOR, S. 94. Țipenie de om nu le deschidea ușa. CREANGĂ, P. 73. ♦ (Rar, în propoziții afirmative) Om, făptură. Orice țipenie în lume un sfînt are sau o sfîntă; Pe tine, vezi bunăoară, răzășia te frămîntă. HASDEU, R. V. 116.