țáclă și țáglă f., pl. e (cp. cu germ. zacke, țepușă, și ung. csák, vîrf. V. țăcălie, înțăglat, țiglă 2 și cĭoaclă). Vechĭ (țaglă). Vîrf de săgeată. Azĭ. Munt. A te uĭta țaglă (saŭ țaclă), a te uĭta țintă, fix, atent: cu ochiĭ țaclă (Oltenița, VR. 1912, 10, 53). Trans. (țaglă). Manelă (doŭă la număr) pe care se poartă secriu la țară. V. ațintesc.