1) țop m. (sas. tsop, d. germ. zopf, gîță, coadă de păr împletită. V. cĭuf 1). Munt. Pl. Zorzoane, panglicĭ. A avea țopĭ, a fi cu țopĭ, a fi maĭ breaz, maĭ grozav de cît altu: se fudulește parc’ar avea țopĭ! V. împopoțonez.