șurúb (-buri), s. n. – 1. Tijă filetată. – 2. Truc, șiretlic. – Var. șurup. Germ. Schraube, dial. Schrube (Cihac, II, 394; Philippide, Principii, 38), cf. rus. sčurup, pol. szrub. – Der. șurubi, vb. (a înșuruba; a înșela); înșuruba (var. înșurupa), vb. (a prinde în șuruburi, a răsuci); deșuruba, vb. (a desface un șurub); șurubar, s. m. (intrigant); șurubărie, s. f. (intrigă, șmecherie); șurubelniță (var. șurupelniță), s. f. (unealtă cu care se pun sau se scot șuruburi).