ȘÚIET, șuiete, s. n. 1. Vîjîit al vîntului, vuiet al furtunii. Vijelia șerpuia cu șuiete prelungi. SADOVEANU, O. L. 100. Prin vîrful bradului trecu un șuiet domol. id. O. VII 372. 2. Foșnet al frunzelor, freamăt. Vîntul din Fundoaia tăcuse, se stinsese șuietul pomilor. CAMILAR, N. II 112. În poiană era pace; deasupra sunau șuiete. SADOVEANU, F. J. 364. 3. Susur, murmur, șopot al apelor, al ploii. Șuietele izvoarelor se aud bolborosind, ca niște glasuri pe sub pămînt. VLAHUȚĂ, O. A. H 156.