Dicționare ale limbii române

Definiția cu ID-ul 955867:

ȘTIRB, -Ă, știrbi, -e, adj. 1. Căruia îi lipsește unul sau mai mulți dinți. Uneori rîdea, întinzîndu-și buzele peste gura-i știrbă. SADOVEANU, M. C. 51. Un ucenic știrb, slăbuț... intrase în goană în magazia cea lungă. CAMIL, PETRESCU, O. II 448. Pentr-o țîr de loc de șură Nu iau fata știrbă-n gură! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 436. ◊ Fig. Pieptene știrb. ◊ (Substantivat) Toată fata Sare balta, Numai știrba Scoate limba. JARNÍK-BÎRSEANU, 434. 2. (Despre obiecte, mai ales despre vase) Care are buza spartă, ciocnită, căruia îi lipsește o bucățică din margine. Minodora puse lîngă fărîmituri scăfița știrbă și turnă în ea cîteva picături de lapte. SADOVEANU, B. 32. Sarea era pusă într-o ceașcă de cafea știrbă. C. PETRESCU, Î. II 166. Oale, spui?... Una-i știrbă și-alta goală; Nici o pricopseală nu-i! COȘBUC, R. I 330. ◊ Fig. Din stradă, intrarea aceasta știrbă deschidea priveliștea unei curți adînci. GALAN, B. I 23. Luna, știrbă numai de vreun deget, părea că fuge printre nourii minați de vînt. La TDRG. 3. (Despre instrumente de tăiat) Cu tăișul tocit, neascuțit, cu părți din tăiș desprinse, cu știrbituri. Topor știrb.

știrbi dex online | sinonim

știrbi definitie