Dicționare ale limbii române
Dicționare ale limbii române
ȘTIFTUÍ, știftuiesc, vb. IV. Tranz. A pune știfturi. – Știft + suf. -ui.
- sursa: DEX '09 2009
- permalink
ȘTIFTUÍT, -Ă, știftuiți, -te, adj. Fixat cu știfturi. – V. știftui.
- sursa: DEX '09 2009
- permalink
ȘTIFTUÍ, știftuiesc, vb. IV. Tranz. A pune știfturi. – Știft + suf. -ui.
- sursa: DEX '98 1998
- permalink
ȘTIFTUÍT, -Ă, știftuiți, -te, adj. Fixat cu știfturi. – V. știftui.
- sursa: DEX '98 1998
- permalink
știftuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. știftuiésc, imperf. 3 sg. știftuiá; conj. prez. 3 să știftuiáscă
- sursa: DOOM 2 2005
- permalink
știftuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. știftuiésc, imperf. 3 sg. știftuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. știftuiáscă
- sursa: Ortografic 2002
- permalink
A ȘTIFTUÍ ~iésc tranz. (obiecte de încălțăminte sau piese de metal) A bate sau a prinde în știfturi. /știft + suf. ~ui
- sursa: NODEX 2002
- permalink
știftuit dex online | sinonim
știftuit definitie
Intrare: știftui
știftui conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb tranzitiv
Intrare: știftuit
știftuit adjectiv
