ȘONȚÍT, -Ă, șonțiți, -te, adj. (Despre ființe) Schilodit, șchiop, infirm; (despre lucruri) strîmb, diformat, aplecat într-o parte. Masa îi va părea strîmb pusă, patul șonțit, perdelele într-o parte. GHEREA, ST. CR. I 65. ◊ Fig. Au rădicat astă literatură țigărită și șonțită, fără noimă, fără cap și rădăcină. RUSSO, S. 50. ◊ (Adverbial) Se îmbrăca cu ele pe dos și șonțit. DRĂGHICI, R. 237. ◊ (Substantivat, ca termen depreciativ pentru oameni) (Cu pronunțare regională) Ai să-mi dai samă de pehlivăniile tale, șonțîtule. ALECSANDRI, T. II 930.