SFÁRĂ² s. f. Fum înecăcios și miros greu rezultat din arderea grăsimilor; p. ext. fum, coloană de fum. (Atestat în forma șfară) Aprindeau pe corhane mai multe focuri decît aveau stîni; și răzășii, din depărtarea la care se aflau, numărau șfară de fum după șfară de fum. SADOVEANU, N. P. 191. ◊ Expr. A da sfară în țară (sau, rar, în sat, în mahala etc.) = a da de știre, a răspîndi o veste. Sfară se dete în țară de această fericită intîmplare. ISPIRESCU, L. 141. Variantă: șfáră s. f.