ȘEZĂTÓR, -OÁRE, șezători, -oare, adj. (Învechit), Care își are domiciliul într-un loc, într-o localitate, care locuiește în... (sau la...). El era șezător în Giurgiu, din cauza serviciului său militar. GHICA, S. A. 156. Sînt membri ai acestei asociații toți romînii șezători în orice parte de loc, care vor adera la statutele noastre. id. A. 798. ◊ (Substantivat) Dar neică Barbu cum trăiește? Nu-l văd p-aici. – E șezător la dregătorie, măria-ta, în Craiova. ODOBESCU, S. I 74.