ȘERUITÓR, șeruitoare, s. n. Cuțit folosit în tăbăcărie la răzuirea resturilor de carne de pe pieile jupuite. [ Pr.: -ru-i-] – Șerui + suf. -tor.

ȘERUITÓR, șeruitoare, s. n. Cuțit folosit în tăbăcărie la răzuirea resturilor de carne de pe pieile jupuite. [Pr.: -ru-i-] – Șerui + suf. -tor.

ȘERUITÓR, șenutoare, s. n. Cuțit întrebuințat de tăbăcari la răzuirea resturilor de carne de pe pielea jupuită. Pe loc i-aș fi spintecat burta cu șeruitorul. ARDELEANU, D. 212.

șeruitór1 (persoană) (-ru-i-) s. m., pl. șeruitóri

șeruitór2 (instrument) (-ru-i-) s. n., pl. șeruitoáre

șeruitór (persoană) s. m. (sil. -ru-i-), pl. șeruitóri

șeruitór (instrument) s. n. (sil. -ru-i-), pl. șeruitoáre

ȘERUITÓR ~oáre n. Cuțit folosit la răzuirea resturilor de carne de pe pielea jupuită. [Sil. -ru-i-] /a șerui + suf. ~tor