șátră f., pl. șatre (ca la J. Bt. Dat. uĭt. 33) și șetre, ca vadră-vedre, vatră-vetre (bg. šatra, cort; sîrb. šatra, baracă, umbrar, šator și čador, cort; rus. šatér, d. csl. šatĭrŭ, šatorŭ, čatoru, cort, care vine d. turc. çadyr, çatyr, cort, d. pers. čatr, id.; țig. șater, șatra. V. ceadîr). Vechĭ. Cort. (La Dos. Ps. „sat”). Azĭ. Ceată de Țiganĭ nomazĭ așezațĭ în corturĭ. A umbla cu șatra, a umbla cu tot calabalîcu. A face șatră, a te instala ca acasă. Ca la șatră, ca la Țiganĭ, în mare dezordine și murdărie. Vest. Magherniță, gașcă, șopron, șandrama, baracă de negustor: cum intră pe poarta cimitiruluĭ, merg cătră șatră, care este un fel de șopron lung și lat acoperit cu șindrilă, ĭar de jur împrejur sînt scaune și o masă lungă și lată. Aceste șoproane (în Maram. și Trans.) se află la fie-care biserică. (Șez. 30, 205). Pridvor, verandă, ceardac, portic. – Pl. vechĭ și șetri, ca piatră, pĭetri.