șágă f., pl. șăgĭ (bg. šega, šaga, nsl. šega, vsl. šenga; alb. šaká, šakă, ngr. sakás, d. turc. șaka, șagă. V. șuguĭesc). Est. Glumă: a face șagă. Fără șagă, serios: îțĭ spun fără șagă. În șagă, în glumă, șuguind: ĭ-a spus în șagă.