glúmă f., pl. e (vsl. gluma, nerușinare, bg. sîrb. gluma, glumă, rudă cu vechĭul islandez glaumr, veselie zgomotoasă. V. Bern. 1, 308, și rom. hărmălaĭe). Vest. Vorbă saŭ faptă de rîs: musafiriĭ făceaŭ glume pe socoteala luĭ. Fără glumă, serios: îțĭ spun fără glumă c’a murit. În glumă, glumind, rîzînd, fără seriozitate: a lua ceva în glumă. – În est șagă.