ȘERB, -Ă, șerbi, -e, s. m. și f. 1. (În orînduirea feudală) Țăran legat de pămîntul moșierului, depinzînd cu persoana și bunurile sale de acesta; iobag, vecin, rumîn. Nu o dată în trecut șerbii maghiari și romîni s-au unit în lupta împotriva grofilor. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2938. 2. (Învechit) Sclav, rob. Cărjile bisericești? dar ia, mă rog, pe acele tipărite mai nainte și în vremea mitropolitului Dositeu și vei găsi zicerile:... creștin,înger... șerb. NEGRUZZI, S. I 256.