înțelepcĭúne f. (lat. intelléctio, -ónis, d. intĕllégere, -léctum, a înțelege). Inteligență, deșteptăcĭune: înțelepcĭunea cîneluĭ. Cultură: înțelepcĭunea Egiptenilor. Prudență, bună conducere în vĭață: înțelepcĭunea practică a vĭețiĭ. Cumințenie, docilitate, calitate de a fi înțelegător, supus: înțelepcĭunea unuĭ copil. Caracteru fapteĭ saŭ vorbeĭ celuĭ înțelept: înțelepcĭunea unuĭ răspuns.