ÎNVÂRTITÚRĂ, învârtituri, s. f. 1. Faptul de a (se) învârti; mișcare în cerc, învârtire. ♦ (Pop.) Întorsătură, cotitură. 2. Fig. Manevră, șiretlic. – Învârti + suf. -tură.

ÎNVÂRTITÚRĂ, învârtituri, s. f. 1. Faptul de a (se) învârti; mișcare în cerc, învârtire. ♦ (Pop.) Întorsătură, cotitură. 2. Fig. Manevră, șiretlic. – Învârti + suf. -tură.

ÎNVÎRTITÚRĂ, învîrtituri, s. f. 1. Faptul de a se învîrti; mișcare în cerc, învîrtire. Hora se sparse după două învîrtituri. ♦ Întorsătură, ocol. Turcilor că poruncea, Ca neferi îi trimitea Tot în țeara Moldovei, La-nvîrtitura Schelei S-aducă piatra Morii. TEODORESCU, P. P. 567. 2. Fig. Manevră, șiretlic. La întoarcere i-a povestit ea toată istoria, toate stăruințele și învîrtiturile unchiului, pînă să înduplece pe mama lor. VLAHUȚĂ, O. A. III 16.

învârtitúră s. f., g.-d. art. învârtitúrii; pl. învârtitúri

învârtitúră s. f., g.-d. art. învârtitúrii; pl. învârtitúri

ÎNVÂRTITÚRĂ s. 1. v. rotație. 2. v. piruetă.

ÎNVÂRTITÚRĂ ~i f. Învârtire nerepetată. /a învârti + suf. ~tură

învârtitură f. 1. rezultatul învârtirii; 2. ocol.

învîrtitúră f., pl. ĭ. Rezultatu învîrtituriĭ: o învîrtitură a pămîntuluĭ în prejuru luĭ formează ziŭa și noaptea.

ÎNVÎRTITURĂ s. 1. întoarcere, învîrteală, învîrtire, învîrtit, răsucire, rotație, rotire, rotit, (pop.) rotitură, rotocol. (O ~ de 360 de grade.) 2. piruetă, (înv.) sfîrlitură. (~ la vals.)