ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic.

ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic.

învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă

învoinicí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. învoiniceáscă

A se învoinici ≠ a se moleși

A ÎNVOINICÍ ~ésc tranz. fam. A face să se învoinicească. /în + voinic

A SE ÎNVOINICÍ mă ~ésc intranz. A căpăta forțe fizice și/sau morale; a prinde puteri; a deveni voinic; a se împuternici. /în + voinic