ÎNVIORĂTÓR, -OÁRE, înviorători, -oare, adj. Care înviorează, care însuflețește; care îmbărbătează. [Pr.: -vi-o-] – Înviora + suf. -ător.

ÎNVIORĂTÓR, -OÁRE, înviorători, -oare, adj. Care înviorează, care însuflețește; care îmbărbătează. [Pr.: -vi-o-] – Înviora + suf. -ător.

ÎNVIORĂTÓR, -OÁRE, înviorători, -oare, adj. Care înviorează, care dă putere, viață, veselie; care însuflețește, împrospătează. Un fior de bucurie, o frămîntare înviorătoare trecu prin inimi. AGÎRBICEANU, S. P. 30. În clipele acelea înviorătoare ale luminatului de ziuă, apa părea presărată cu pulbere de pietre nestimate. SANDU-ALDEA, U. P. 101. – Pronunțat: -vi-o-.

înviorătór (-vi-o-) adj. m., pl. înviorătóri; f. sg. și pl. înviorătoáre

înviorătór adj. m. (sil. -vi-o-), pl. înviorătóri; f. sg. și pl. înviorătoáre

ÎNVIORĂTÓR adj. v. însuflețitor.

ÎNVIORĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care înviorează; care dă înviorare. Răcoare ~oare. /a înviora + suf. ~ător

înviorător a. care redă vieața.

ÎNVIORĂTOR adj. însuflețitor. (O atmosferă ~.)