ÎNVERIGÁ, înveríg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.