ÎNTRISTĂTÓR, -OÁRE, întristători, -oare, adj. Care întristează. – Întrista + suf. -ător.

ÎNTRISTĂTÓR, -OÁRE, întristători, -oare, adj. Care întristează. – Întrista + suf. -ător.

ÎNTRISTĂTÓR, -OÁRE, întristători, -oare, adj. Care întristează, care produce tristețe. Pe sub amurgu-ntristător Curg vălmășaguri de suspine. MACEDONSKI, O. I 192. Priveau tăcuți, printre frunzele galbene de toamnă, la întristătorul apus al soarelui. VLAHUȚĂ, O. A. 142. Eu cînt în umbra-ntristătoare, În valea cea de doruri. ALECSANDRI, P. III 182.

întristătór adj. m., pl. întristătóri; f. sg. și pl. întristătoáre

întristătór adj. m., pl. întristătóri; f. sg. și pl. întristătoáre

ÎNTRISTĂTÓR adj. 1. (înv.) mâhnicios, mâhnitor. (O veste ~oare.) 2. dureros, trist. (O situație ~oare.)

ÎNTRISTĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) rar Care întristează; care provoacă tristețe. /a întrista + suf. ~ător

întristător a. care întristează.

ÎNTRISTĂTOR adj. 1. (înv.) mîhnicios, mîhnitor. (O veste ~.) 2. dureros, trist. (O situație ~.)