ÎNTORTOCHETÚRĂ, întortocheturi, s. f. Cotitură, sinuozitate (a unui drum). ♦ Fig. Complicație, încurcătură. – Întortochea + suf. -ătură.

ÎNTORTOCHETÚRĂ, întortocheturi, s. f. Cotitură, sinuozitate (a unui drum). ♦ Fig. Complicație, încurcătură. – Întortochea + suf. -ătură.

ÎNTORTOCHETÚRĂ, întortocheturi, s. f. Sucitură, încurcătură, încîlcitură, cotitură.

întortochetúră s. f., g.-d. art. întortochetúrii; pl. întortochetúri

întortochetúră s. f., g.-d. art. întortochetúrii; pl. întortochetúri

ÎNTORTOCHETÚRĂ s. 1. v. cotitură. 2. v. încâlcitură.

ÎNTORTOCHETÚRĂ ~i f. rar Loc unde ceva (mai ales un drum sau un râu) se întortochează; învârtecuș. /a (se) întortochea + suf. ~tură

ÎNTORTOCHETURĂ s. 1. cot, cotitură, curbă, întorsătură, ocol, răsucitură, serpentină, sinuozitate, șerpuire, șerpuitură, (rar) îndoitură, (pop.) cîrmeală, cîrnitură, întorsură, sucitură, (Olt. și Ban.) covei. (~ a unui drum.) 2. încîlcitură, încurcătură. (~ unei fraze.)