ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A stimula, a da avînt, a imprima un elan vital, o putere vie, un îndemn; a îmboldi, a provoca la acțiune. Întreaga mișcare comunistă și muncitorească revoluționară internațională este însuflețită de mărețele idei leniniste. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2563. ◊ (Poetic) Codrul prinse a vui, Brazii a-și însufleți. ALECSANDRI, P. A. 133. ♦ Refl. A prinde viață. Terasa de granit înaltă părea-n lumină că plutește Și pe un cîntec de teorbă că urcă și se-nsuflețește. MACEDONSKI, O. I 229. ♦ Refl. A se înviora, a se anima. Convorbirea se însuflețea cînd treceau cu toții într-o sufragerie scînteietoare, cu mese pline de gustări alese și de vinuri. SADOVEANU, E. 102. 2. Fig. A preface ceva inert sau mohorît în ceva viu, strălucitor, dinamic. Soarele însuflețea cu lumina de aur idealizat a razelor sale picăturile mari și grele de rouă curată, care atîrnau pe vîrful negru-verde al fiecărei frunze mici și ascuțite de brad. HOGAȘ, M. N. 179.